Timp liber = timp pierdut? Filozofie de avion cu Alexia

Cine m-a pus să deschid discuţia despre serviciu şi timp liber cu Alexia, în avion?! Nu ştiu! Și spun asta pentru că m-a luat de la… Aristotel, care, îmi explică ea foarte serioasă, consideră timpul liber „schole” (termen care înseamnă oprire, dar şi şcoală). Adică, cum ar veni, timpul liber e şcoală… nu repaos, nu distracţie, ci este timpul ales de bună voie sau timpul care nu se măsoară. Dacă socoteşti că mai ai trei zile de vacanţă, ăla nu e timp liber, că numeri zilele în care vrei să faci ceva, până o să faci altceva. Timpul liber trebuie să fie timpul pe care ţi-l iei de bună voie, ca să înveţi lucruri, să te educi, să te instruieşti, nu să produci sau să consumi. „Înţelegi, mama?”, îmi spune. Păi nu înțeleg eu?!  

Sau, cum spunea Jean Baudrillard, „timp liber” este de fapt libertatea de a pierde timpul. Prin urmare, deci, dacă tu ai trei zile libere pe care însă nu vrei să le pierzi, ci să faci ceva în ele, acelea nu sunt zile libere. „Pricepi?! Zilele de vacanţă, atunci când ai un serviciu, sunt zile câştigate, lucru care este în contradicţie cu ceea ce înseamnă zilele libere după părerea lui, adică zile pierdute, în care să pierzi vremea…”

Noi nu am făcut filozofie la școală, singurul lucru pe care l-am învățat este ce zicea tovarăşul Marx despre sistemul capitalist, care ne era descris simplu prin „asuprirea omului de către om”.

„Daaa, şi noi studiem ce zice Marx”, spune Alexia. „Spre exemplu, că în capitalism omul munceşte pentru întreprindere şi nu pentru el. El îşi vinde munca drept marfă ca să aibă din ce să trăiască. Nu consideră că munca face parte din viaţa lui, ci că acesta este un sacrificiu pe care îl face ca să îşi trăiască viaţa. Ce produce el acolo la serviciu nu este pentru el; salariul este pentru el, bani din care poate apoi să-şi trăiască viaţa la el acasă, la birt sau unde vrea el.”

În timp ce zicea asta eu îmi aminteam cum încerca tot domnul în cauză să ne convingă că e mai bine în socialism pentru că „statul” suntem noi!  Și că ideal este, desigur, comunismul, unde e şi mai şi… Asta minciună ca lumea!

Mă rog, nu am dezvoltat subiectul cu Alexia, ci i-am zis că eu cred că, atunci când faci ceva din pasiune, nu te simţi „la muncă”, este ca şi cum ai fi liber. „Nu, nu eşti liber dacă faci ceva din pasiune” zice ea. „Pentru că pasiune vine de la pathos, termen care înseamnă suferinţă. Prin urmare, să fii pasionat înseamnă că pasiunea ta te posedă, te face sclavul ei, deci nu eşti liber.”

Și discuția a continuat. „Uite, Simone Weil zice că fără o disciplină a muncii am intra într-o anarhie cauzată tocmai de pasiuni. Pentru că nu există o altă sursă de disciplină pentru om în afară de eforturile impuse de nişte obstacole din exterior. Iar Nietzsche zicea că a face tot timpul ceva numai ca să nu te plictiseşti este la fel de vulgar ca a face un job care nu-ţi place. Trebuie să înveţi să mai şi aştepţi… ”

Da, eu una aştept să ajungem rapid la destinaţie, că nu mai ştiu dacă am avut vreodată timp liber, dacă este bine că sunt o pasională, şi dacă sistemul capitalist e la fel ca cel socialist/comunist. 🙂