Să dormi bine e o treabă serioasă

eatpraylove1

Chinuită de insomnii de când se știe, Alina Aliman (www.dreamingof.net) a aflat că își poate trata suferința într-un… un Sleep Retreat. Sau la un Spa ale cărui tratamente au ca efect secundar (dorit) un program normal de somn.

Cunosc persoane care ar spune că ar da „oricât pentru o noapte liniștită de somn, neîntreruptă”. Însă „oricât” poate însemna și peste 4-5.000 de euro pe săptămână, atunci când vorbim despre cele mai noi Sleep Retreat-uri, locuri unde specialiștii (medici, psihologi, nutriționiști, instructori de yoga, maseuri și esteticieni) îți alcătuiesc un program special astfel încât să te bucuri de cele mai liniștite nopți (și nu doar cât stai acolo!). În Marea Britanie, spre exemplu, câțiva întreprinzători au pus bazele „hotelurilor de dormit”: nu sunt spitale, nici tabere de detoxifiere sau de yoga, ci niște locuri unde, susțin aceștia, îți poți recăpăta somnul liniștit. Totul începe aici cu un program personalizat pentru fiecare client (de la masă, exerciții fizice sau meditație), dar și cu o saltea pentru pat special comandată după fiecare client în parte (the-sleep-retreat.com).

Nu sunt însă singurii. În Statele Unite ale Americii, mai exact în Arizona, există un loc denumit „sleep sanctuary” (canyonranch.com). Dacă ai probleme cu somnul, te poți caza aici pentru câteva zile sau câteva săptămâni (la un preț nu foarte mic, e adevărat), și ai parte de un consult, de specialiști care îți studiază somnul și obiceiurile de odihnă (da, chiar se uită la tine atunci când dormi!) și apoi îți sunt prescrise masaje, tehnici de relaxare sau de meditație care să te ajute să îți îmbunătățești odihna de fiecare noapte. În Maldive, la Four Season (fourseason.com), tratamenetele specifice (masaje, tratamenete estetice etc) sunt făcute de către personal specializat chiar înainte să te duci la culcare (mai precis, după cina de seară, o mașină te transportă la centrul de tratament și apoi înapoi în camera de hotel, gata relaxat și pe punctul de a avea o noapte liniștită). În Londra, la Hotel Corinthia (corinthia.com) programul ține doar 24 de ore și ai parte de saltele alese special, de meniu personalizat (s-a demonstrat deja științific că lucrurile pe care le consumăm la masa de seară și chiar în timpul zilei influențează dramatic calitatea somnului) și de masaje de relaxare. Sfaturile lor: uită de tehnologie, de telefon mobil și de televizor. Același sfat se aplică și în Elveția, în Yogi Sleep Retreat din Gstaad (thealpinagstaad.ch) unde, o parte importantă a tratamentului contra insomniei constă și în deconectarea de la tehnologie cu plimbări prelungite prin pădure, masaje de relaxare, ore de meditație în mijlocul naturii și clase de yoga.

Și, pentru că somnul este, după cum spuneam, o treabă serioasă, și companiile mari începe să investească în „camere de relaxare” (a se citi de dormit sau de ațipit între două proiecte). Ideea nu este recentă: în urmă cu câțiva ani buni, în Japonia existau studiouri specializate în „somnul de prânz” al angajaților obosiți. Contra unei sume minime, lucrătorii companiilor se putea duce în timpul pauzei de prânz să tragă un pui de somn. Este o metodă indicată din ce în ce mai mult de către specialiștii în calitatea somnului, care consideră că angajații care reușesc să se odihnească 20-30 de minute după-amiază sunt mult mai eficienți și mai productivi. De aceea, companii mari ca Google, Procter&Gamble sau chiar Huffington Post au investit în „nap-pods” sau în camere de dormit în care angajații lor se pot relaxa sau chiar pot dormi la prânz pentru un scurt interval de timp. Chiar și în University of East Anglia a fost amenajat un spațiu special în care studenții își pot rezerva cabine de dormit, pentru un scurt intermezzo de 40 de minute între cursuri. Vreți să știți cât de bine dormiți? Nu vă bazați doar pe durerea de cap sau pe cearcăne pentru a demonstra că nu aveți un somn ușor, și nici pe ceaiul de tei pentru o noapte fără coșmaruri. Științific, în zilele acestea, dominate de tehnologie, există brățări care monitorizează orele și calitatea somnului, aplicații care ne promit susur de izvor și ciripit de păsărele pentru o trezire fără stres. Un somn ușor, pe bune? Nimic mai simplu.

Foto: outnow.ch