Revelionul pe asfalt

Mai sunt câteva ore până se încheie 2015 și, dacă tot nu știu încă unde o să fiu la miezul nopții, m-am gândit să vă mai povestesc despre un Revelion de pomină.
Acum doi ani, la New York, ne-am hotărât să fim la ora 00:00 în Times Square, să căscăm și noi ochii cum cade celebra bilă și cum o să cânte Hannah Montana …actualmente Miley Cyrus, pentru că ne înnebunise Alexia de cap cum că trebuie s-o vedem pe fata asta, care, după părerea mea, a schimbat cam brusc rochița de la Disney cu cătușele din blăniță. Dar mă rog… Zis și făcut.

Numai că acolo în seara respectivă este omor. Oamenii merg să-și ocupe un loc cât mai aproape de scenă încă de la prânz, chiar dacă este extrem de frig. Noi am hotărât să ne ducem pe la ora 17. Am considerat că dacă vom îngheța 7 ore este suficient. Ei bine, era prea târziu. Totul se blocase. Pentru că poliția formează cordoane de îndată ce se umple o zonă aflată între două străzi și nu îți mai permite accesul, urmând ca cei care vin mai târziu să ocupe spații din ce în ce mai departe de locul faptei. Aici începe acțiunea. Și ca să înțelegeți clar, gașca noastră era formată din patru adulți și doi copii. Ce tertipuri să folosim ca să ne dea voie să ajungem cât de cât mai în față?

Prima barieră, prima idee. Am fluturat o cartelă de hotel spunând că stăm la un hotel pe care îl știam lângă Times Square și a mers. La a doua barieră n-a mai ținut treaba…dar polițistul a fost simpatic și ne-a lăsat să avansăm spunându-ne însă că noi avem cartela de la un hotel din Soho. A treia barieră. Încercăm iar cu cartela și suntem repeziți violent. Ne gândim să ne oprim aici deși era încă mult până în zona de unde puteai vedea bila… Ne învârtim ca nebunii să găsim o soluție și realizăm că dacă intrăm într-o pizzerie ieșirea este după cel de-al treilea cordon. Uraaaa. Încă o zonă trecută cu brio. Acum deja devenise un țel să ajungem cât mai aproape de scenă. Remus, unul din membrii bandei, zice să încercăm cu legitimațiile de presă. Ceea ce vom și face la cordonul următor. Merge! Deși nu înțeleg cum de nu s-au întrebat vigilenții polițiști americani la ce ziar lucrează copiii…Anyway… Eram din ce în ce mai aproape, doar că nu mai găseam deloc portițe… Ne-am așezat oarecum resemnați, pe asfalt, pe niște bucăți de ziar, într-un perimetru de unde vedeam bine bila. Nu era frig. Era ger. Numai eu știu ce i-am urat lui Miley Cyrus pentru 2014…

Am stat niște ore. Nu mai puteam dar nu voiam să ne dăm bătuți. Remus ne bătea la cap că nu e posibil să nu fim în stare să ajungem lângă scenă, iar Alex gândea solutii. Drept urmare, la un moment dat, l-am văzut pe Alex că sare la propriu o barieră când polițistul se uită în altă parte și fuge în perimetrul următor. Ne face semn, așadar că treaba funcționează și îl urmăm de fiecare dată când omul legii nu se uită. Cu toții: Mihaela, Aris, Alexia, eu… Mai avem un cerc și suntem acolo…. Spunem iar că suntem ziariști și nu mai știu ce și cum, dar în următoarea jumătate de oră eram lângă scenă în perimetrul dedicat presei. Lângă toți corespondenții televiziunilor americane. Cumva legal, dacă e să mă gândesc, doar ca nu eram acreditați pentru acest eveniment. Deci suntem fericiți că am reușit, numai că trebuie să ne prefacem că muncim. Eu îi pun pe băieți să filmeze, pozeze , îi arunc pe copii cât mai aproape de zona unde era aglomerație ca să pară din mulțime și așteptăm. Zeci de polițiști se uită pe rând la noi… La un moment dat unul vine și ne cere să-i arătăm acreditarea. Nu o avem. Ne dă afara din “ring”… Suntem morți de supărați… Dar fericiți că am ajuns totuși până la capăt☺))

Ce, credeți că acesta e sfârșitul? Acum când o vedem deja pe solistă în chiloți și cu blană că repetă de zor? Nuuuu. Am reușit să intrăm înapoi prin altă spărtură din zidul de oameni. Eu însă nu mai puteam de frig. Dar nu mai puteam! Am hotărât să plec la prietena noastră care ne invitase să facem Revelionul în superbul ei apartament din Manhattan unde era cald și bine și să văd bila și „tuta” la televizor.

Pentru că mi se părea că obiectivul de a ajunge în punctul zero fusese îndeplinit și nu-mi mai simțeam membrele. Alexia, căreia îi clănțăneau dinții în gură, mi-a zis că nu e posibil să cedeze acum când nu mai sunt „nici două ore” și e Revelionul … I-am dorit să fie la fel de tenace și la lucrurile importante din viață și am lăsat-o acolo cu prietenii noștri Mihaela și Remus, iar noi, Alex, Aris și eu…am fugit la căldură.

Așa de bine am văzut bila în prim plan la ABC…☺ Și modelul chiloților artistei… Gașca de învingători a venit pe la 1 dimineața, congelată, dar fericită. Ne-am așezat cu toții la masa aranjată perfect de Doina, gazda noastră, și am mâncat bunătăți.

Toți, în afară de Aris, care n-a prins treaz vreun Revelion ….și care dormea tun pe o canapea, sub o plapumă improvizată din vizonul unei invitate.
That was a hell of New Year celebration… ☺