Hello, Alisters! Să continuăm povestea. La ora 9.00 AM am avut Pilates combinat cu o mică sesiune de meditație, totul pe punte, afară, într-un grup de aproximativ 15 persoane. Ne-a plăcut. Chiar ne-am dezmorțit bine, iar la partea de meditație, și Dana și eu ne gândeam la tot felul de noi proiecte Alist :).
Deci nu știu dacă suntem unde ar trebui cu mintea… Dar, totuși, uitandu-mă la cer, stând așa, pe spate, respirând briza aceea plăcută, am conștientizat că mi-era foarte bine. După oră, am baut cu gașca “Goop” câte un smoothie, preparat special la “Spa Cafe“. Eu am ales ceva cu kale, apă de cocos, mango, mentă, pătrunjel, țelină, chia și spirulină. A fost băubil… Dana, în schimb, a luat unul cu fructe de pădure… despre care a declarat că a fost “ceva foarte rau”:).
Mic dejun și debarcare în Marsilia. Nu mai fusesem și ne-a plăcut mult orașul vechi. Vă lăsăm aici poze mărturie.
Ne-am întors pe vas pe la ora 17.00, am făcut cunoștință cu căpitanul cel grec și amuzant, cu directorul hotelier, din Miami, care tocmai inaugurau un boutique Cartier pe vapor și ne-am întreținut cu câțiva români foarte ospitalieri, care își fac treaba cu mult profesionalism și pasiune.
La ora 19.00 am mâncat la restaurantul Le Petit Chef, preferatul meu de pe Celebrity Beyond. Pentru că nu doar mănânci ci participi la un spectacol de proiecții în farfurie.
Odată gata cina, ne-am instalat confortabil în sala de teatru pentru un musical și am avut “best time of our life”, cum zice Dana 🙂
A fost “the silent disco”, adică locul unde toată lumea dansează după muzica auzită în căști, care, desigur, este diferită de la o persoană la alta. N-am mai râs așa, cu lacrimi, de mult…
Oameni de toate vârstele și felurile care n-au nicio opreliște în a se distra ca și cum mâine nu ar mai veni. Ceea ce… uitându-mă la ce se întâmplă în lume în ultimii ani, e chiar plauzibil…
După miezul nopții am adormit ca niște copii legănați de bunici pe picioare. Pentru că exact aceasta este senzația când dormi pe vas. Acum vă las că avem sport! Mâine revin cu ce s-a mai întâmplat astăzi! 🙂
Comentarii recente