Spre sfârșitul săptămânii nu mă pot gândi decât cum să evadez undeva în natură. Mă bucur că Raluca Leafu îmi împărtășește gândurile, așa că o las pe ea să vină cu o propunere de vis care sa ne faca sa ne simtim ca intr-o cabana racoroasa din Alpi 🙂
„Stiu ca este abia joi, dar gândul m-a dus la un weekend petrecut in mijlocul padurii. cand am vazut pozele cu Hadar Chalet, o fosta cabana de vanatoare, transformata in stilul chalet-urilor din Alpi”, spune Raluca. „Este un loc spectaculos cu poveste si pentru a afla mai multe am ales sa stau de vorba cu Oana Toma, o parte din duoul care a creat intregul concept.”
De ce sa venim la Hadar Chalet?
Hadar Chalet este un loc creat din suflet si pentru suflet. Iti permite sa traiesti frumos si departe de casa, sa te bucuri de imprejurimi elegante si bine ingrijite, sa te linistesti si sa te deconectezi. Te poti plimba prin gradinile de peste 30,000 de metri patrati, sa faci sport, sa pierzi ore intregi intr-un hamac si apoi sa te bucuri de o cina excelenta si un pahar de vin langa semineu. Aflat la kilometri departare de civilizatie si sosea, o vizita la Hadar coincide cu disparitia din cotidian si fuga de griji pentru acele cateva zile.
Care a fost sursa de inspiratie?
Soarta a facut sa avem norocul sa calatorim foarte mult si astfel fiecare detaliu a fost unul care ne-a atras atentia la un moment dat intr-un alt loc. Tartele proaspat scoase din cuptor de dimineata le-am descoperit intr-un hotel superb din Taormina, biblioteca a fost inspirata de una dintr-un bed and breakfast din Antigua, Guatemala, selectia de reviste din hoteluri din Statele Unite iar o mare parte din training si proceduri au fost invatate in stagii in Franta, Argentina si Africa de Sud.
In momentul redecorarii, o vizita de studiu in Austria la o serie de hoteluri asemanatoare si o multime de carti tematice ne-au ajutat sa alegem fiecare detaliu pentru tema chalet, in fapt o casa de vacanta retrasa si eleganta asa cum sunt des intalnite in Alpi.
Care este povestea locului?
Construita initial ca si cabana de vanatoare in 1985, proprietatea a trecut printr-o tranzitie frumoasa si imbunatatiri continue pana la momentul actual. Din 2013 este deschisa pentru rezervari, iar 2015 a fost anul schimbarii din Cabana Hadar in Hadar Chalet. Povestea continua, ne bucuram sa vedem ca este un concept de interes atat pentru romani cat si pentru straini si vom continua cu siguranta sa dezvoltam locatia si zona.
Pe langa relaxare este si o destinatie pentru evenimente
Intr-un mod aproape neasteptat, inca de la deschidere multi oaspeti si-au aratat dorinta de a organiza evenimente traditional foarte mari in acest cadru natural. Cereri nenumarate atat pentru nunti si botezuri cat si pentru iesiri corporate au motivat crearea unui nou spatiu pentru petreceri. Asa a prins viata ‘hambarul’, sala noastra de evenimente proaspat inaugurata de nunta superba a Adelei Popescu cu Radu Valcan. Vedem o tranzitie catre petreceri mai lungi (un weekend intreg) insa cu cei mai importanti oameni alaturi, de obicei 60-80, pana la 150. Astfel toti invitatii se cunosc mai bine, au timp sa vorbeasca, sa se joace, sa petreaca timp de calitate impreuna. In loc de alergatura clasica, totul se linisteste iar amintirile tin o viata.
Unde va gasim?
La trei ore de Bucuresti si o ora de Brasov, localizarea exacta este dezvaluita doar celor care au o rezervare confirmata. Astfel, oaspetii nostri se bucura de liniste si intimitate, fara sa isi faca griji pentru securitate. Pe internet suntem prezenti pe toate platformele importante, raspundem cu drag si prompt tuturor intrebarilor. Un inceput bun este www.hadarchalet.ro.
Comentarii recente