Epoca pietrei… la stomac

Un prieten vechi ne-a invitat la masă, într-o seară frumoasă de vară. Întotdeauna e o plăcere să-l revedem, pentru că are un simţ al umorului extraordinar, aşa că o cină se transformă mereu într-o hăhăială generală. Suntem de obicei 3-4 cupluri, aşa cum s-a întâmplat şi în ziua cu pricina. Soţia lui găteşte foarte bine şi, mai mult decât atât, cultivă tot ce se poate în propria-i grădină. Deci ne aşezăm la dinner şi începem să povestim. „Am curăţat mazărea bob cu bob, iar roşiile, pătrunjelul şi menta sunt chiar din curte“, zice gazda. N-am mai auzit de mult pe cineva care să cureţe mazărea, cum n-am mai auzit de mult că s-ar mai pune ceva „la înmuiat“… Dar mă bucur că mai există aşa ceva în cazul unor persoane de vârsta mea. Toate garniturile urmau să acompanieze o raţă foarte apetisantă.

Eee, aici încep să intru în dialog cu doamna din stânga, care ne declară că este raw şi că se va mulţumi cu morcovii, salata şi alte crudităţi de prin castroane. Pentru că sunt curioasă din fire (chiar prea), vreau să aflu de când, cum şi în ce fel devii raw. „De vreo doi ani“, îmi răspunde, „mănânc numai crudităţi şi mă simt foarte bine. Îmi fac şi analizele ca să văd dacă totul e ok, iar de curând am fost în America, la un guru raw, ca să fac totul ca la carte“. Văzându-mi faţa întrebătoare, completează: „Dar nu sunt fanatică. De exemplu, acum, în America, timp de două luni am mâncat numai hamburgeri şi alte prostii la fast food, şi n-am păţit nimic, chiar dacă nu mai pusesem în gură aşa ceva de mult…“.

Mă rog, această poveste mi-a amintit de o cunoştinţă, care, după ce ne-a explicat cum stă treaba cu veganii şi a terorizat o echipă întreagă de chelneri, a atacat un pui şi cu asta, basta. Dar, revenind la poveste, vecina de masă mi s-a părut cinstită.

Distractiv de-a dreptul pentru mine a fost când soţul ei ne-a zis că el era vegetarian, dar acum ţine şi regimul paleolitic, al omului cavernelor… „What the… is that about?“, mi-am zis în gând, extrem de vinovată că mestec laba gâştii, sau raţă, ce era ea, în combinaţie cu roşia de seră şi pătrunjelul de ghiveci.

„Păi… este un regim în care consumi numai ce mânca omul din paleolitic, fără lactate şi zahăr, şi cereale. În schimb, toată ziua mănânc la discreţie nuci şi migdale, care sunt foarte bune şi hrănitoare…“.

Acum, am în faţă un număr din Vogue Paris, care vorbeşte pe îndelete despre toate aceste regimuri, mode şi stiluri de viaţă şi mi-am amintit brusc de cina din seara aceea. Este un articol extrem de interesant, care însă mă face să vă spun şi sfârşitul poveştii mele.

Simpatica gazdă l-a surprins pe amicul nostru vegetariano-paleolitic când a început să guste şi din bucate neautorizate şi l-a atenţionat în stilul caracteristic: „Nu ştiu cum faci, dar văd că la fiecare nou fel de mâncare te transformi cum îţi convine. La antreu erai în paleolitic, la felul principal eşti în neolitic şi la desert eşti printre noi…“.

În fine, fiecare este liber să facă ce doreşte cu trupul şi cu mintea lui. Eu recomand multă dragoste, sport şi să nu spunem niciodată niciodată!