E-mailul fericirii!

Azi sunt foarte fericită. Dintr-un motiv simplu, dar extrem de important pentru mine. Am primit un e-mail din partea primului meu profesor de înot, care a plecat în America, pe vremea lui Ceauşescu, şi despre care de atunci n-am mai ştiut nimic. Îl preţuiam foarte mult şi am plâns atâta când a plecat, încât la primirea acestui e-mail am avut o reacţie de bucurie pe care vreau să o împart cu dumneavoastră:

„Hi Esca, by accident after almost 30 years, I found that the tinny young smiling girl became famous in Romania. Congratulations to you, to your parents and to your grand mother… Îmi aduc aminte când mama şi bunica ta te ajutau să te îmbraci mai repede în vestiar după antrenamente. Şi iată că, acum, graţie internetului am descoperit această adresă; sper că este a ta ca să pot să spun: HI and WOW to a young Lady. Aş vrea să-ţi mai povestesc câte ceva despre acele vremuri «probably the best worry free time in your life» când vorbeai şi râdeai non stop, chiar şi sub apă… cu Ileana Petrescu… Ţii minte când nimeni nu avea voie să plângă la bazin? Doar ochii se înroşeau… Ţii minte când nimeni nu avea voie să întârzie sau să lipsească? How about tehnica de câştigat o probă… Pleci tare, pe parcurs mai tare şi la sfârşit foarte tare… Ha, ha!“

De ce mă emoţionez atunci când redescopăr prieteni din trecutul meu îndepărtat mult mai mult decât atunci când fac cunoştinţă cu cineva? Pentru că eu cred că prieteniile de pe vremuri sunt altfel. Sentimentele şi motivele pentru care ne împrieteneam cu cineva erau altele, mai profunde. Amicul meu superdesigner Karim Rashid spune că e obligatoriu să ne uităm numai în prezent şi în viitor, dar eu prefer să-mi amintesc cu plăcere de acei oameni cu care ne întâlneam doar de drag. Şi pe care puteai să-i suni la orice oră din zi şi din noapte, de pildă să te ajute la cărat mobilă, atunci când te mutai. Ia gândiţi-vă repede: câţi amici aveţi acum, la care aţi putea apela să vină să vă ajute la mutat? Şi care ar mai şi veni…

Am mai regăsit-o şi pe Suzanne, o prietenă ziaristă din Iordania, alături de care am trăit clipe de mare veselie la CNN în Atlanta, acum 10 ani. Aşa că, pentru cei care sunt de acord cu mine, am o temă pentru acasă: încercaţi să vă regăsiţi amicii din copilărie despre care nu mai ştiţi nimic. Veţi vedea ce fericiţi vă veţi simţi.