Duminica după Crăciun (după o convorbire telefonică)

Am plecat pornită după ce am văzut filmul 355 că vreau să fiu slabă ca Penelope Cruz care face și ea soon 50 de ani și azi dimineață am sunat-o pe prietena mea Andreea Macri să-i spun că dacă “ele” pot , trebuie să putem și noi. A urmat o oră de comedie fără bani, cum se întâmplă mereu când vorbesc cu ea, cea mai mare posesoare de simțul umorului din viața mea. “Unu la mâna, zice A, eu nu știu cum de îți vine ție să te compari cu Penelope, care e una dintre cele mai mișto tipe din lume și care n-a fost niciodată nici măcar grăsuță, e ca și cum mi-ai zice că vrei să te faci Andreea Diaconu. Doi, noi n-avem cum să fim ca străinele astea, pentru că am trăit măcar o dată în viață momentul acela în care se termină untul/carnea/ uleiul, ceva, fix în fața noastră, când stăteam cu părinții la coadă. Deci o să trăim mereu cu demența asta… să nu cumva să se termine și să nu apucăm.

“Bine, Penelope e și mai înaltă decât mine și nici nu are sânii așa mari, că și asta te face să arăți mai grăsuță”, tot încerc eu să-mi găsesc ieșirea.

“Daaaaaa, sigur, zice ea, de aici e treaba :))) Dar n-ai observat și că ți se măresc sânii când te îngrași? Și, serios, Andreea, ce naiba ai să te compari cu astea. Pai tu crezi că ele stau cu gândul la troacă? Nu! Au alte preocupări și nu au fost crescute în foame, ca noi și toți de prin țările astea amărâte! Crezi că au Colebilul în geantă, ca să mănânce până nu mai pot, să ia unul, și să continue? Uite, tocmai ai fost la “Carette” la Paris. Ia zi? Ce ai mâncat tu, și ce mânca o franțuzoaică oarecare de la masa de alături? Clar nu același lucru, pentru că tu îți ziceai…. să mănânc de toate… că până mai vin…

În plus, n-au ele cum să aibă poftă de dulce cum avem noi care mâncam în copilărie gălbenuș frecat cu zahăr când voiam ceva dulce și unii dintre noi chiar lingeau Pelicanol (sau cum îi zicea la lipiciul ăla). Sau tu care îmi povesteai că mâncai pasta de dinți Optima cu gust de banană și anans, că banane și ananas  de unde… Femeile astea au crescut cu de toate și cu educația de a mânca un pic și bun. Că o să mai fie. Mereu.

Chiar și acum, în timp ce vorbim, ce faci? Toci o salată de vinete în care pui o jumătate de kilogram de ulei și care se mănâncă cu o pâine întreagă, dar te gândești că e doar o salată. Și pe urmă îmi dai exemplul nu știu cărei franțuzoaice care gătește extraordinar și mănâncă, dar e slabă. Pai ce gătește? Cât mănâncă? Și între mese rontăție ceva?”

Adevărat că tocmai toc niște vinete puse la congelator ca să “avem” și peste iarnă :)))))) Și ne pregătim să mergem într-o vizită unde o să fie cel mai bun desert ever. Dar mâine e luni, și gata!

“Potolește-te cu prostiile astea”, continua A, și vezi-ți de treabă. Ești foarte bine, fii realistă!

“Sunt realistă, dar nu și resemnată”, zic.  Oricum, să mergi și tu la 355. Și, dacă nu vrei să te uiți la fetele astea bombă, vezi că joacă și Sebastian Stan. Pup, că mai am de terminat și salata de ardei copți. O duminică plăcută!