Double Naked Shots!

Un studiu empiric m-a făcut să scriu acest articol. Despre cum ne aleg cafenelele sau cum le alegem noi pe ele. Inițial, te gândești că ar trebui să-ți fie în drum. Către birou, casă, sport, către ceva. Și desigur, cafeaua de acolo să îți placă. Apoi am constatat că te poți și abate din drum, dacă știi că la cafea te vei întâlni cu diverși oameni, mai mereu aceiași, cu care îți face plăcere să-ți bei cafeaua. Pentru că a bea cafea nu este doar despre a da peste cap o dușcă, ci despre poveștile din jurul ei. Altfel, aș fi fericită doar cu cafeaua pe care mi-o fac dimineața, la super mașina mea de acasă:). Numai că, vorbim despre o comunitate și despre a petrece timp cu oameni care au aceleași preocupări sau aceleași “ceva” cu tine. Sau care îți stârnesc interesul dintr-un motiv sau altul. Mai mult, este și despre cei care îți servesc cafeaua și care adeseori sunt și proprietarii sau managerii locului. Știi cum îi cheamă, ce fac în viața personală, iar ei știu deja ce vrei tu, și nici nu mai e nevoie să dai comanda când ajungi. Mi s-a părut incredibil să observ cum aproape toți clienții unei cafenele din drumul meu au plecat imediat după cel care le făcea cafeaua, în momentul în care acesta și-a deschis propria afacere, într-o cu totul altă parte a Bucureștiului, de exemplu. Sau că atunci când i-am spus Alexiei, fata mea, că i-a transmis salutari un băiat care mi-a dat cafeaua dintr-un anume loc, mi-a zis, a , da e ….., e din … face … etc, ce mai, avea toată fișa omului. Ce am mai observat este că ai putea face o listă cu tipologia clienților unei cafenele.

Nu e ușor să te integrezi în gașca unei cafenele. Pentru că acolo se derulează un serial, din care tu, dacă ai pierdut niște episoade, nu știi despre ce e vorba… De obicei e mai simplu dacă mergi cu cineva care este deja în grup. Chiar și eu, care nu sunt cea mai timidă persoană, m- am trezit într-o dimineață că stau pe o băncuță să-mi aștept cafeaua, foarte stingheră, pentru că nu era locul în care merg în mod obișnuit. Mă simțeam exact ca atunci când vii nou în clasă și toți ceilalți copii povestesc între ei chestii despre care tu nu știi și nu ai habar dacă ar trebui să “te bagi în seamă” sau să aștepți să te bage cineva în seamă. Chiar și în fața barului, în timp ce mă uitam la lista scrisă cu cretă pe tablă mă gândeam ce să cer, ca și cum nu voiam să greșesc, că poate aici se numește altfel cafeaua pe care o beau eu, și să nu par fraieră față de gașca “lor” care se uită la mine, din spate, ca la un intrus. “Ce caută asta aici, la noi?” așa se rostogoleau gândurile în capul meu. Mă rog, m-am descurcat, dar mi s-a părut interesant că am experimentat ceva ce nu mai trăisem de mult… senzația de “exclus” care trebuie să găsească o cale de a pătrunde natural într-un mediu nou și bine sudat. Altă dată, după ce am intrat tot așa, la o cafenea nouă, am avut o surpriză extrem de plăcută în timp ce experimentam aceeași senzație de “hai să sun pe cineva ca să fiu ocupată cu telefonul și să nu mă simt în plus aici, până vine cafeaua”. Un cuplu de acolo care era cu niște prieteni, în locul “lor” de băut cafea, a spart gheata și mi-a oferit niște flori de la florăria lipită de cafenea, care le aparținea… Ce bine a fost… I-am privit ca pe Alexia, care în prima zi de grădiniță a luat și a ținut toată ziua în brațe un băiețel care plângea că nu se putea acomoda…

Și m-am mai gândit la ceva. Am putea să găsim niște nume pentru găștile de la cafenele. De exemplu, acolo… vin “ hipsteri” care sunt majoritatea freelenceri și îi poți găsi la orice oră, tot acolo, vorbind despre graffiti, tatuaje, artă, muzică, bascheți, campanii de publicitate, acolo, “corporatiștii” care pleacă repejor, că au oră de pontaj și ședințe. Ei vorbesc despre bani, proiecte, mașini, bărci. Dincolo, avem “milfe” care și-au dus copii la grădi, școală cu o super mașină, arată țiplă, ceasul care trebuie și diamantele de rigoare, au venit dintr-o vacanță și pleacă în alta, afli tot ce se poartă de la branduri renumite, ce diete funcționează, ce săli de Pilates sunt tari, care mai e treaba cu tratamentele cosmetice și ce restaurante, hoteluri merită testate. Apoi sunt locurile pentru “familiști new wave” pe care îi găsești de obicei în weekend cu copii și căței și care vorbesc despre grădinița din pădure și școala finlandeză, trăiesc sustenabil, și stau și ei, pe cât posibil, doar în bula lor, cu cafeaua și biscuiții lor. Se dezvoltă și cafenele de specialitate în zone ale orașului unde nu se punea accent pe așa ceva, iar acestea cred că atrag locuitorii din cartier, care se aduc unii pe alții, întâi pentru a descoperi “ciudățenia” care nu se potrivește cu ambianța generală și apoi rămân pentru că simt că reprezintă o evoluție a locului. Clientela e medium-up și nu face parte din categoriile de mai sus. Există și găștile de elevi și studenți pe care le sesizez la cafenele de tip “to go” și unde de fiecare dată când trec pe lângă aud despre cine pe cine a părăsit, care de care s-a îndrăgostit și o să râdeți…. dar chiar și întrebări despre “tu cum ai rezolvat problema aia cu logaritm din ….. “. Fumează cam mult, după gustul meu, și sunt cam “noire” mulți dintre ei, dar sunt drăguți pentru că tinerețea lor te face să fii mult mai îngăduitoare.

Și tot așa. Iar mie mi-a venit să scriu acest articol de bucurie că un loc superb, la care țineam foarte mult și de care mi-era teamă că nu va mai fi ce-a fost, a renăscut. În același décor chic, care mi-e familiar de ani de zile, pot bea acum o cafea bună, de specialitate, urmărind curioasă ce tipologie de clienți va atrage ca să încerc să-i dau un nume. Am deja o idee, dar încă nu mă pronunț. Tu ce zici @Blogu lu Otravă? Că ești mai în temă? Până îmi răspunzi …. un “long black”, vă rog!