Cum iubeam în școală?

De când mă știu, asta e regulă: nu primești teme în prima zi de școală. Dar din a doua, gata… Așa că am primit și eu: “Scrie-ne despre iubirile din perioada școlii”, mi-a zis Nicoleta Nicolae.

Cam complicat, mai Nico, dar o să încerc ceva. Uite, prima amintire care mi-a apărut în minte este cum îmi plăcea un coleg de clasă, în școala generală, și el mă plăcea pe mine, dar nu numai… O îndrăgea și pe colega noastră Ioana, să-i zicem. Și într-o zi, ne-a spus că va deveni iubitul celei care la o anumită oră se va prezenta în curtea școlii, unde o să deseneze el o linie cu creta etc. Cât eram de mică și cât eram de căzută în cap după el, nu m-am dus. Mi s-a părut o foarte mare aroganță din partea lui, și mi-a ieșit de la inimă după povestea cu pricina. Chiar dacă nu-mi cădea bine când îl vedeam apoi cu cea care se prezentase la ”concurs”. Cred că de-a lungul vieții am fost dispusă să fac foarte multe în numele dragostei, dar nu ceva care să mă facă să mă simt inconfortabil sau nu suficient de prețuită. Ne-am revăzut după 30 de ani, la o reuniune școlară, și ne-am amuzat de povestea cu pricina…  Acum e căsătorit chiar cu o colegă de clasă, dar nu Ioana…

În aceeași perioadă îmi plăceau desigur băieții din clasele mai mari, mai ales că eu am făcut școala generală într-un liceu, un liceu sportiv, și îndeosebi îmi plăceau băieții care ieșeau în evidență. Clasic. Toate fetele stăteam cocoțate pe geam să-l admiram pe Răducioiu, de exemplu, care era deja o tânără vedetă fotbalistică, și pe prietenul lui, și ne împărțeam în două tabere, care cu care, în timp ce ei habar nu aveau că existăm.

Dar cea mai simpatică poveste din gimnaziu este când unul dintre colegi mă suna (pe fix, desigur) și îmi punea la telefon, de pe casetofon, melodia lui Stevie Wonder “I just called to say I love you”, până când le-a venit părinților o notă imensă la telefon, aceștia i-au sunat pe ai mei, și “visul frumos s-a terminat”.  Însă, pentru mine, rămâne una dintre cele mai sincere declarații de dragoste primite. Bine, alături de datul mărțișoarelor, care era tot o formă prin care colegii își exprimau atracția față de tine, ma rog… în afară de cei pe care îi obligau părinții să aducă tuturor fetelor mărțișoare.

Aaaaa, trebuie însă să vă spun și despre un alt coleg de clasă care a luat un inel de aur cu rubin de acasă și mi l-a adus cadou :). Mie mi s-a părut foarte drăguț și nu am înțeles de ce mama mea s-a panicat rău când m-am lăudat cu el, mi-a ținut o ditamai polologhia și am fost nevoită să îl returnez… Era așa frumos… Și mama care o ținea langa că băiatul l-a furat din casă. Ce, și eu îl dusesem la doctor când a fugit cu bicicleta după mine prin parc și a căzut de i-a ieșit tibia pe afară… Offf, părinții ăștia, “cum ți-i crești, așa îi ai”.

Apoi, erau băieții de care nici nu te prindeai dacă îți fac curte sau sunt doar foarte bine educați și asta pentru că erau atât de timizi, încât nu dădeau niciun semn clar… Adică, eu nu știu nici acum (și cred că nici el) dacă băiatul care venea cu mine până acasă, doar ca să pot urca cu liftul pâna la etajul 7, mă plăcea altfel decât ca pe o bună prietenă și colegă de clasă, din clasa întâi… Dar el mi-a reamintit la aceeași întrevedere școlară de “după 30 de ani”, că făcea asta.  Mai exact, eu fiind foarte slabă, nu pornea liftul cu mine, așa că el cobora din tramvai cu câteva stații mai repede decât ar fi trebuit, ca să mă conducă pe mine până la bloc, să mă urce cu liftul și apoi își continua drumul spre casă. Nu e un gest minunat? Pe care atunci nu l-am sesizat nicidecum, pentru că eram niște copii. Probabil că doar mă gândeam “ce bine că nu voi urca pe scări”…

La liceu, am început rapid să primesc mesaje în bancă, de la diverși băieți, după ce am câștigat concursul de Miss Boboc. Numai că mereu ești mai interesată de cei care nu te caută… Lăsând asta la o parte, cred că abia aceasta este vârsta de la care, zic eu, poți să trăiești adevărate povești de dragoste, povești despre care n-am să spun decât că au fost extrem de frumoase. Iar atunci când mă gândesc la liceu, mă gândesc la flori și bilețele, convorbiri telefonice (tot pe fix) de ore și ore, săruturi înghesuite pe caloriferele de pe holuri, sau furate într-o pauză de 5 minute sau la burduful troleibuzului 90, tabere și excursii, petreceri aniversare și bănci din Cișmigiu, pizza cu pește de la “Trifoiaș” și profiterol la cofetăria hotelului București (Radisson), inele “de logodnă” de la magazinul Sofia de pe Dorobanți, drame periodice încheiate cu împăcări memorabile, căutări și descoperiri, și multă muzică și poezie… O perioadă extrem de importantă pentru sufletul meu.  O perioadă definitorie emoțional, de care mi-e dor la fiecare început de an școlar.  Atât pentru acum, aveți legătura…. Vouă, cum v-au fost iubirile din timpul școlii?

FOTO: Arhiva personală