Crăciun

Ziua de Crăciun este despre pachetele de sub brad și masa cu „ai tăi”. Despre fețele fericite de-adevăratelea sau de formă la deschiderea darurilor și despre eternele discuții legate de bucatele de pe masă.

Nu știu cum e la dumneavoastră, dar la noi tata consideră mereu că nu avem toate preparatele obligatorii de Crăciun, că varza de la prietenul lui, Hashu, e mai bună decât altă varză, că vinul se bea cu apă minerală orice ar fi și că piftia are ori prea mult ori prea puțin usturoi. Mama mănâncă mereu cu grijă, ca să nu ia vreun kilogram (și să depășească limita de 52), ceea ce ne recomandă și nouă chiar când suntem cu sarmaua în gură, se bucură de orice cadou cu sclipici, întreabă de ce nu cântă muzica și când dansăm.

Alex așteaptă salata de boeuf mai mult decât cadoul, poartă cu tata aceeași discuție de aproape 20 de ani despre vinul roșu versus vinul alb, uită pe unde a ascuns cadourile de Crăciun pentru copii, pe care le colecționează tot anul și le regăsește prin martie, și, mai nou, ne zăpăcește cu playlistul de pe laptopul lui care cuprinde prea multe câtece melancolice după gustul audienței.

Copiii așteaptă, bineînțeles, să vadă dacă s-au potrivit cadourile cu ce-și doreau și, în funcție de asta, sunt mai veseli sau mai triști. Toți vorbim foarte tare. Și unii peste alții. Și muzica peste noi. Este o hărmălaie continuă. Alexia ne pune pe Facetime și „ceata” de la țară, care ne cântă colinde. Acolo toți urlă răgușiți și deslușești din când în când cuvinte ca „lerul” sau „Christos”. Începem să ne probăm cu ce-am primit sau să vedem cum funcționează cadourile în cazul în care sunt diverse gadgeturi.

Anul acesta toți butonăm ceva. Până și tata, care ne adusese, bineînțeles… cărți. Alexia se certa cu un iPhone că nu se conecta la iCloud, Aris își punea muzică pe Hoverboard, eu îmi schimbam culoarea ecranului la ceasul Huawei, tata nu înțelegea cum să facă să nu-i mai piuie telefonul când apare o rețea de wifi, Alex vorbea cu un computer și mama ne filma. Asta, bineînțeles, după ce m-a tachinat ca de obicei apropos de ceas… „Ce bine, mamă, că mai ai și tu un ceas”, mi-a zis făcând referire la pasiunea mea dintotdeauna.

Dar până la urmă cine nu mai prididea jucându-se cu simpaticul Huawei… Ea. „Aaaa, și aici vezi câți pași faci? Și de aici vezi ce puls ai? Și aici vezi mailurile? Ia mai arata-mi cum se schimba ecranul.” Mă rog, și-a găsit așadar și ea o jucărie cu butoane pentru seara de Crăciun high-tech.

Noroc cu mirosul sarmalelor, care ne-a făcut să abandonăm orice îndeletnicire tehnologică. Ca să nu mai zic de cozonacul cu o tonă de nucă și cacao sau de cornulețele de la finii Lili și Bila… În buna tradiție românească, mâncăm până nu mai putem respira, apoi mai stăm un pic și o luăm de la capăt.

La un moment dat, tata decide că trebuie să mergem la culcare. „Mai ales că mâine la ora 6 sunteți în aeroport”, completează cu tonul său imperativ. Exact, pentru că pe 25 la prânz trebuie să ajungem la Paris, la masă cu ceilalți bunici.

Unde o luăm de la capăt, dar cu alt meniu. Huitres, Foie gras, rotie de boeuf, buches de Noel…  Laitmotivul vor rămâne, însă, sarmalele pentru că, ce să vedeți, ca o româncă adevărată, am luat câteva la pachet și pentru „la belle famille”, alături de doi cozonaci. Mai ales că îmi amintesc mereu de Crăciunul pe care l-au petrecut socrii mei în România, când, pe la miezul nopții mama lui Alex a crezut că o sa moară după ce a mâncat 100 de jumări, dar  dimineața când s-a trezit m-a întrebat dacă au mai ramas sarmale…

Crăciun fericit! Vă las, că mă strigă la masă! 🙂