Gata! Te hotărăști să-ți iei inima în dinți și să mergi undeva, să fie cald, să vezi apă în fața ochilor și să uiți un pic de anul acesta îngrozitor, care vine să se încheie. Desigur, undeva, unde să se poată merge și de unde, atunci când te întorci, să nu stai 14 zile în carantină.
Eu cred că am curaj să testez cum e vacanța în această perioadă, și pentru că mai am destui anticorpi (conform rezultatelor testelor pe care le-am tot făcut)! Cu toate acestea, mi-e frică să ies din țară. Mă gândesc că nu știm în continuare foarte multe despre boala asta. Sunt gata însă să-mi iau toate măsurile de precauție, să îmi înving frică și să povestesc despre cum arată o vacanță, în ianuarie 2021.
“Frică”, în loc de obișnuita senzație de libertate pe care o ador la aeroporturi. Asta este ce simt când intru pe Henri Coandă unde totul e bizar, de la chipurile oamenilor mascați până la toate regulile pe care îți este teamă ca nu cumva să le încalci. Sunt atentă să păstrez distanța la check in, am n-am treabă mă dau cu gel pe mâini, și iată-mă în avion. Oamenii țin cont de toate cerintele, avionul e curățat foarte bine. Numai că, după ce am stat “la depărtare” în sala de așteptare, aici te așezi lângă cineva, umăr lângă umăr… Mă panichez. Ok, nu scoatem măștile, toți avem testul de Covid negativ, fără de care nu am fi avut voie să urcăm în avion, dar tot mă panichez. În cele câteva ore de zbor, o să mai rămânem și fără mască, atunci când bem apă sau mâncam ceva. Apoi mă gândesc la aerul condiționat? Și uite așa mă ia groaza. Oricum, ne vor testa și la aterizare. Mă rog să fim bine.
Mi se pare interesant cum trec de la o stare la alta. Am aterizat în Dubai. După ce ne cer și aici hârtia cu rezultatul testului PCR din România, ne duc pe toți într-o zonă unde suntem retestați, și ni se spune că vom avea rezultatul în maxim 24 de ore. Persoana care ne duce la hotel ne reamintește care sunt regulile sanitare, și ne spune să nu părăsim locul de cazare până vine rezultatul testului, rezultat pe care putem să-l verificăm și singuri, pe o aplicație descarcată în telefon.
Totul e ciudat, deși ai senzația că parcă trăiești din nou în normalitate. În hotel oamenii poartă mască, la breakfast nu te mai servești singur, ca să nu atingi platourile de unde iau toți mâncarea, în sala de fitness se folosește unul din două aparate, și în general oamenii păstrează distanța, mai ales pe plajă sau în piscine, unde… nu ai mască.
Ții așadar cont de tot ce trebuie și îți impui să reînveți să “fii în vacanță”. Eu aleg un șezlog cu fața către mare și inspir cu nesaț briza asta care îmi transmite cumva că natura este deasupra tuturor lucrurilor și că face ce vrea ea, indiferent de ce se întâmplă cu noi. Nu mă hazardez să vorbesc despre “destin” căci pe măsuța de lângă mine am chiar dialogurile dintre Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu pe această temă… și nu pare a fi așa ușor de tras concluzii 🙂 . Singura concluzie pe care am cutezat să o trag e că, dacă aș crede în reincarnare, trebuie să fi fost un om tare bun în viața anterioară, de mă iubește așa de mult Dumnezeu în aceasta.
Dacă reușești să te adaptezi noilor condiții poți să te bucuri de soare și de vacanță. La Westin, Dubai Hotels near Beach | The Westin Dubai Mina Seyahi Beach Resort & Marina (marriott.com) hotelul recomandat nouă de agenția de unde am luat biletele Specialistul Tău în Turism din România | Cocktail Holidays lucrurile stau cam așa.
Ai plajă și câteva piscine foarte frumoase, multe restaurante extrem de bune, cu terase, un SPA cu terapeuți pricepuți, sală de sport și servicii excelente. Camerele ar mai putea fi updatate un pic, după gustul meu. Mi-a plăcut și că, fiind tot în lanțul Marriott, alături este hotelul Le Royal Meridien Beach, și poți beneficia și de facilitățile acestuia (plajă, restaurante etc). Toate restaurantele de la Westin mi-au plăcut foarte mult, deci nu prea pot face un top.
L-aș pune însă pe cel grecesc pe primul loc, doar pentru că este chiar pe plajă, adică mănânci cu picioarele în nisip. Altfel, toate au bucătării de calitate și un design foarte potrivit și atent la cele mai mici detalii. Și credeți o Fecioară când vorbește de detalii, cum ar zice @mercurretrograd .
Piscinele au varianta pentru familii cu copii și “adults only”, așa că puteți alege în funcție de zgomotul de fond preferat. 🙂
Nu o să vă vorbesc aici de toate excursiile și activitățile pe care le puteți face în zonă, pentru că eu nu m-am aventurat de această dată la nimic, mi-am dorit doar să stau la soare, fără să iau contact cu prea multă lume. Altfel, aș fi revizitat Louvre-ul din Abu Dhabi care mi-a rămas în suflet. Aris, în schimb, a dat o tură cu ATV-ul în deșert după ce și-a dezinfectat toate lucrurile de “n” ori și am fost într-o după-amiază la Dubai Mall, de curiozitate, unde nu era multă lume, și n-am văzut pe nimeni fără mască. În plus, la toate magazinele trebuia să te dai cu dezinfectant când intrai.
Ultimele două zile le-am petrecut într-un alt emirat; Ras al Khaiamah, cel mai nordic din EAU, la vreo oră și ceva de Dubai și la 45 de minute de Aeroportul International Dubai. A fost recomandarea Anei, de la @cocktailholidays, care mi-a spus că este o zonă în plină promovare turistică.
Dacă am auzit așa, eu, care prefer să îmbin plăcutul cu utilul, am rugat-o să-mi stabilească și un interviu cu CEO-ul oficiului de turism de acolo, ca să înțeleg și care este politica lor de a atrage turiști, turiști care preponderent se opresc în cosmopolitul Dubai. Am întrebat-o și pe prietena mea din Dubai cum e în Ras, și mi-a zis că e foarte frumos și ca acesta era locul unde acum ani de zile străinii mergeau să cumpere alcool :). Înțeleg, așadar, că e un emirat permisiv.
Ajungem la hotelul Waldorf Astoria Ras al Khaiamah. UAU! Nu numai că mi-a părut bine că nu am neglijat recomandarea Anei, dar aproape că-mi venea să o sun să-i zic că trebuia să mă convingă să stau aici 5 zile și două în Dubai. Mai ales că în Dubai mai fusesem.
Hotelul este superb, are o plajă foarte lată cu nisip alb, niște piscine frumos aranjate printre palmieri și nu mai vezi cladiri de birouri, când întorci capul de pe sezlong. E altceva față de Dubai. Te simți mult mai în vacanță la mare.
După ce mă cazez în apartamentul superb cu vedere la plajă mă pregătesc să merg la un spectacol cu șoimi care are loc la Ritz Carlton Wadi. Șoimii ca soimii, dar daca ajungi la Ritz –ul acesta Ras Al Khaimah Resorts – UAE | The Ritz-Carlton Ras Al Khaimah, Al Wadi Desert care e in plin desert, format doar din vile cu piscine proprii, abia atunci simți cum ar fi să câștigi la loto.
Cum avea să-mi spună CEO Oficiului de Turism, Raki Phillips, “Atuurile Emiratului Ras al Khaiamah sunt natura, autenticitatea arabă, istoria, cultura. Șapte mii de ani de istorie, 4 situri recunoscute Unesco, dar și 64 de km de plajă și ranch-uri în munți. Este de fapt singurul emirat care îți oferă mare, plajă cu nisip alb, deșert și munte” . Iar faptul că de la Ritz am plecat să vedem apusul la o cină în desertul Al Wadi, mă face să confirm. Dubai e “a city destination”, zgârie nori, super restaurante, mall-uri imense, întâlniri de business, îmbinate cu plajă și excursii în vecinătate.
Ras al Khaiamah este despre aventură în natură. Și aceasta poate fi de la “uber luxoasă”, la Ritz Al Wadi @ritzalwadi, până la glamping în desert RAK Glamping | Dog Friehdly Staycation in UAE | Ras al Khaimah | UAE Camping sau corturi și bungalowuri pe plajă în “Longbeach Campground” (Longbeach Campground (binmajid.com) . Apoi, există hoteluri pentru familii în regim all inclusive ca Rixos, sau hoteluri din lanțuri binecunoscute ca Hilton și W.
“Și pentru că este și Emiratul cu cei mai înalți munți, există activități aferente: drumeții, mountain bike, survival camp, o cină la restaurantul 1484 by Puro, aflat pe înălțimile munților Jebel Jais, sau renumita tiroliană https://visitjebeljais.com/activities/jais-adventure-peak/jebel-jais-flight/ care este cea mai lungă tiroliană prin munți și care trebuie testată neapărat dacă vă place adrenalina”, mi-a mai zis domnul Raki Phillips.
Eu am vizitat și Ferma de perle și vi-o recomand, măcar pentru poveștile despre cum se nasc bijuteriile acelea care ajung la gâtul dumneavoastră.
Apoi, cu angajații din turism testați în mod regulat pentru Covid, cu masca de protecție tot timpul, și cu o mulțime de măsuri sanitare impuse rapid , emiratul se declară “safe”, din multe puncte de vedere. “Autenticitate, Aventura, Memorabil”, îl caracterizează în trei cuvinte seful oficiului de turism, ținând să-mi spună, ca de sub măști toate gazdele noastre ne zâmbesc cu ospitalitate. I-am zâmbit și eu de sub a mea și mi-a părut rău că a doua zi plecăm și n-am putut să descopăr mai multe în zonă. Dar știu sigur că mă voi întoarce. Și, desigur, sper că fără mască!
Comentarii recente