Mă urc într-o seară în maşină şi îl rog pe soţul meu să-mi dea o gumă de mestecat, din aceea pe care o are mereu prin torpedou. Dar, surpriză, îmi dă o alta de care nu mai auzisem. Întreb: „De ce îmi dai din asta? E mai bună?“. „Ça change“ (e altfel, mai schimbăm…), îmi răspunde scurt şi cuprinzător.
Habar n-am de ce în acel moment replica mi s-a părut genială. Parcă era un răspuns la toate întrebările esenţiale ale omenirii. Am ştiut că vreau să scriu despre asta. Pentru că este replica valabilă în orice situaţie. Îţi place mai mult unde lucrezi acum, îmi mai întreb din când în când colegii? E altceva, îmi răspund. E mai mişto amanta decât nevasta? E altfel, zice Robert. Sunt mai frumoşi pantofii ăştia faţă de ăia pe care tocmai ţi i-ai cumpărat săptămâna trecută? Sunt diferiţi, spune Alexandra. Ţi-a plăcut mai mult filmul ăsta? E alt gen, conchide Cristian.
De câte ori nu ne-am dat seama de necesitatea schimbării fără a avea garanţia unui salt calitativ? De câte ori nu am ştiut că schimbarea nu înseamnă obligatoriu evoluţie? Şi cu toate acestea ne-o doream, simţeam că ne era necesară. Altfel de unde ar fi apărut şi binecunoscuta expresie „Ţi s-a urât cu binele“? Am vorbit despre asta cu „vecinul meu de redacţie“, Cristian Tudor Popescu. El mi-a confirmat teoria mai bine ca oricine. Am ajuns la biologie şi mi-a explicat cum, la un moment dat, după împerecheri repetate, o specie pur şi simplu stagnează şi e nevoie de o mutaţie pentru a o salva şi a o face să producă alte seturi de combinaţii. Apoi m-a trecut prin informatică şi mi-a zis că într-un soft programul dă aceleaşi rezultate în buclă după o vreme, şi atunci e nevoie de un counter care să schimbe arbitrar ciclarea infinită. Am încheiat reamintindu-ne de o discuţie de-a noastră de la televizor, în care îmi vorbea despre peştele care se zbate ca nebunul pe mal pentru că simte că e mai bine să facă asta decât să stea pe loc, să-şi aştepte sfârşitul…
Aşadar m-am hotărât: nu renunţaţi la nimic din ceea ce aveţi chef să trăiţi pentru că… ça change.
Comentarii recente