Bărbaţii de ziua femeilor!

În şcoală, aşteptam ziua de 1 Martie cu o nerăbdare de nedescris. În fiecare an, strângeam în punga „de un leu“ toate mărţişoarele pe care le primeam cu dragoste de la Costea Cristian, Georgescu Silviu, Crăciun Cătălin, Lăpău Daniel, Toader Adrian şi ceilalţi vreo 20 de băieţi binecrescuţi din clasa mea. Dacă era vreunul care nu-mi aducea mărţişor, eram foarte supărată şi mă gândeam că nu mă mai place. Tragedie. Apoi ajungeam acasă, îi povesteam mamei mele de la cine e fiecare mărţişor şi începeam să le sortăm. Căţelul de porţelan alături de pisică şi de iepuraş, imortelele la imortele şi păpuşelele între ele. Păstram şi plicurile albe în care primeam mărţişoarele. Dacă nu aveau numele trecute pe ele, le refoloseam anul următor, iar dacă aveau, rămâneau la arhivă.

De 8 Martie însă, treaba se schimba. Toţi îi aduceam învăţătoarei frezii. Singurele flori de Doamne-ajută care se găseau în acel sezon. Desigur, erau nişte frezii care aveau şi miros, nu ca cele din zilele noastre, cu mireasmă de insecticid.

Acum sunt foarte dezamăgită că bărbaţii nu mai oferă mărţişoare. Nici măcar băieţii de şcoală. Eu vreau să păstrez acest obicei şi am să-i dau lui Aris o pungă plină, ca s-o ducă micuţelor franţuzoaice fandosite de la el din clasă. Iar dacă ele nu vor înţelege ce reprezintă figurinele, ar putea să le povestescă despre „Mărţişor“…

Nu vreau să dispară emoţiile. Şi nu vreau ca fetele de vârsta fiicei mele să nu mai simtă nici urmă de fluturaşi în stomac la vederea băiatului care se apropie timid de ele, ţinând ceva ascuns la spate.

Pentru că de fapt nu este vorba despre ziua în sine în care trebuie să te simţi obligat să faci ceva, ci despre o zi în care poţi să mai trăieşti o emoţie. Să mai dăruieşti o emoţie. Oare nu emoţiile sunt cele care ne ţin vii, care ne fac să nu uităm că avem înăuntrul nostru ceva mai mult decât sânge, intestine şi muşchi? Iar trăirea emoţiilor se învaţă de mic. Se cultivă şi se dezvoltă. Cum ar putea un băiat pe care mama lui nu l-a învăţat să dăruiască, să spună fără frică „îmi place de tine“, să adulmece parfumul unei fete, să ştie mai târziu să iubească frumos? Şi nu-i aşa că mai târziu ne dorim bărbaţi care să ne iubească frumos? Aşadar, cred că este de datoria noastră, a părinţilor, să-i îndrumăm pe cei mici către gesturi tandre în viaţa de zi cu zi… Nu putem să ne lăsăm înghiţiţi complet de lumea virtuală care ne oferă „şansa extraordinară“ de a da sms-uri cu flori alese din galeria de poze free of charge şi cu emoticoane depersonalizate, care ar trebui să ne transmită trăirile. Nu cred că avem voie să-i privăm în acest fel pe copiii noştri de frumuseţea adevărată a vieţii. Aşadar… „mamelor din lumea-ntreagă“… învăţaţi-vă băieţii să ofere mărţişoare şi învăţaţi-vă fetele să ştie cum să le primească. Pentru că despre asta este toată viaţa. Cum să oferim şi cum să primim emoţii….