Aici, dar acolo

„De ziua Franţei, în acest context trist, îi apreciem şi mai mult pe cei care vor să facă bine umanităţii”: aşa şi-a început discursul, aseară, la New York, Alexandre Ricard, CEO Pernod Ricard, la Gala de premiere a celor mai inspirate start-up-uri cu impact social înscrise în cursa pentru câştigarea unui million de dolari, Chivas The Venture. (Foto sus: Andreea Esca, împreună cu echipa Pernod Ricard România și Tudor Cobâlaș) 

Dintre cei 2500 de aplicanţi din toată lumea, românul Tudor Cobâlaș a ajuns între cei 27 de invitaţi pentru finală de la New York. Marele câştigător al serii a fost, totuşi, Oscar Mendez din Columbia, care a propus o soluţie de construcţie ieftină şi uşoară a caselor numai din deşeuri plastice şi din cauciuc, trasformate în materiale de construcţii (www.conceptosplasticos.com)

Pentru mine însă, este important că reprezentantul României, Tudor Cobâlaș, cu a sa aplicaţie Safe Drive a ajuns până aici, a cunoscut oameni importanţi care cu siguranţă îl vor ajută să-şi continue proiectul, a învăţat cum să-şi susţină o idee în faţă unor eventuali investitori şi, mai mult decât orice, şi-a făcut prieteni inventivi şi ambiţioşi, asemenea lui, de prin toată lumea.

Andreea Esca cu Eva Longoria (membră a juriului) și Tudor Cobâlaș (reprezentantul României la The Venture)

Pentru că, aşa cum zic eu mereu, totul este despre oameni şi întâlniri. Mă gândeam zilele acestea că, şi la New York, ceea ce m-a făcut cel mai fericită a fost să-i ţin pumnii lui Tudor, să o revăd pe Maria, o doamnă pe care am cunoscut-o anul trecut într-un restaurant din Soho, să trec să-i salut pe Costin şi pe Florin, dintr-un alt local newyprkez, să petrec 15 minute într-un taxi cu topmodelul Andreea Diaconu, să o ascult pe Brânduşa Niro de la Daily Front Row ca să mă pună la curent cu toate can-can-urile din lumea nebună a fashionului american, să mă coafez într-un loc unde, de asemenea, lucrează multe românce talentate, şi să descopăr în camera de hotel un bilet surpriză, şampanie, fructe şi o… Eugenie… din partea Raulei şi Letiţiei, două angajate de top din Cluj şi Alba, care au aflat că sunt cazată la ele în hotel.

Andreea Esca cu Raula și Letiția

Ce să fac? Iubesc oamenii. Şi, mai mult decât atât, iubesc românii. Românii, cu gesturile lor neaşteptate care mă fac să fiu fericită. Iar bucuria pe care românii de aici o exprimă când se văd cu cineva venit din ţară nu poate fi mimată.

Se simte dorul de „acasă”, oricât de bine ar duce-o acum. Pentru că dorul n-are legătură cu confortul. Dorul are miros de copilărie, de bunici, de supă cu găluşte, de fân, de troleibuz, de viaţă complicată, dar adevărată, de studenţie, de iubiri lăsate în urmă, de locuri, de ai tăi…

Iar toate astea nu le simte oricine. Pentru că trebuie să le fi trăit… Chiar cred că aşa, cu toate defectele noastre, suntem foarte mişto. Şi nu mi-aş fi dorit să fiu de alt neam, pentru nimic în lume.

Îmi place enorm să călătoresc şi sunt recunoscătoare vieţii că am posibilitatea să o şi fac. Dar, oricât mi-ar plăcea undeva, abia aştept să mă întorc acasă.

De multe ori mă întreabă prietenii dacă mă gândesc cum ar fi fost să lucrez la CNN, ştiind că a rămas marea mea dragoste. Şi îmi amintesc perfect o zi de acum 22 de ani când i-am spus cuiva, în Atlanta, Georgia, că eu fără familia şi prietenii mei nu aş putea fi fericită niciodată. Atunci nu obţinea aproape nimeni viza de America, aşadar posibilitatea de a-ţi mai vedea părinţii sau amicii în următorii zece ani era foarte mică… Acum, când am trecut prin Times Square, şi a văzut Aris , băiatul meu, că se transmitea emisiunea „Good Morning America” îmi zice: „îţi dai seama ce tare erai dacă făceai ce faci tu, dar aici…” Da, Aris! Poate că aş fi fost „tare”, dar eu sunt fericită. Pentru că acum, toţi ai mei au vize. Dar eu gândesc la fel. Deci nu era despre asta. Era despre sufletul meu. Despre sufletul meu românesc, care mi-a fost teamă, că nu va putea face faţă dorului…