Hai România!

andreea esca2

Toți prietenii mei știu că nu beau alcool. De altfel, sunt mereu ținta glumelor de tipul “Din ce sectă ești?” etc.  Așa că atunci când le-am spus că fac parte dintr-un juriu al unui concurs organizat de Chivas, prima întrebare a fost: ”Dar tu le-ai spus oamenilor că nu bei alcool?” Da, le-am spus, dar asta nu are nicio importanță pentru că ei nu își doresc sa fiu imaginea vreunei băuturi, ci să jurizez un concurs de antreprenoriat pe care acest brand îl susține la nivel internațional. Iar mie mi se pare extraordinar că există companii care din câștigurile lor investesc bani în oameni care pot schimba lumea.

Așadar, acum se caută acel business care să aibă un important impact social. Iar câștigătorul va obține 1 milion de dolari ca să-și dezvolte afacerea. Eu zic că merită să vă înscrieți. În orice caz, eu dacă aș avea o idee de asemenea business n-aș rata ocazia. Știu că întotdeauna când vine vorba despre un concurs apar dilemele: care o fi șmecheria, sigur e aranjat, n-am nicio șansă…. etc. Cred însă că, și dacă nu vă puteți debarasa de aceste idei preconcepute, merită să încercați. Este un concurs foarte bine organizat la nivel mondial și tare aș fi fericită să–l câștige un român! Pentru că dacă nici românii n-au idei, n-are nimeni!

Mai ales că este primul an în care România se alătură țărilor participante la competiția globală de antreprenoriat cu impact social The Venture, lansată de Chivas.

Si mai ales pentru că știu că există o nouă generație de tineri antreprenori care depășeste granițele modelului tradițional de business, care șterge linia dintre profit și scop social, pentru o schimbare în bine în comunitate.

Cei 5.000 de euro puși în joc pentru competiția locală nu reprezintă decât o etapă în drumul către un milion de dolari care își așteaptă câștigătorii în marea finală. În plus, fiecare antreprenor are ocazia să treacă prin stagii de pregătire și consiliere și să își dezvolte abilitățile în afaceri. Etapa globală a competiției The Venture, care urmează să se desfășoare în perioada aprilie – iulie 2016, va însemna pentru câștigător, fără niciun cost:

  • experiența unui Accelerator de business în Los Angeles, unde, timp de o săptămână, se va întâlni cu antreprenori din Statele Unite
  • participarea la pitch-ul final de la Shanghai, locul unde va cunoaște cele mai bune business-uri cu impact social din toată lumea și își va prezenta ideea în fața unor experți internaționali în domeniul afacerilor.
  • șansa să obțină finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor sale. Astfel, un vot public al oamenilor din întreaga lume va decide modul în care trebuie să fie distribuiți, între finalisti, primii 250.000$ din premiul de un milion, urmând ca restul premiului (750.000 $) să fie acordat la finala din Shanghai.

Competiția The Venture se va desfășura în două etape: mai întâi cea locală, unde se va decide business-ul câștigător din România și apoi etapa globală, unde vor concura cele mai bune 20 de business-uri din toată lumea.

Orice start-up, înființat de mai puțin de 3 ani și cu încasări anuale mai mici de 500.000 dolari, sau afacere aflată la nivelul de dezvoltare, având vechime mai mare de 3 ani, dar încasări anuale mai mici de 1.000.000 de dolari, pot concura pentru titlul de cel mai bun business cu impact social.

Antreprenorii români trebuie să se înscrie pe site-ul www.TheVenture.com în perioada 1 septembrie – 31 octombrie, pentru a-și testa mai întâi forțele în etapa locală. După finalizarea înscrierilor, pe 10 noiembrie 2015, 10 business-uri vor fi selectate pentru a participa la o sesiune de pitch. În urma acesteia, juriul competiției va alege 5 finaliști.

Toți cei 5 antreprenori vor participa la o sesiune de mentorat organizată de Chivas The Venture. Finaliștii vor trebui să își demonstreze abilitățile de business în cadrul a 4 probe, câștigătorul fiind desemnat acela care va reuși să convingă juriul că merită să reprezinte România la etapa globală.

În plus, în dorința de a sprijini antreprenoriatul cu impact social în România, proiectului The Venture i s-a alăturat, în calitate de partener, și eMAG. Astfel, celor 5 finaliști li se va pune la dispoziție listarea produselor pe eMAG Marketplace pentru o perioadă de 6 luni, fără niciun cost.

Asta deoarece experții în business au semnalat că una dintre problemele cu care se confruntă antreprenorii aflați la început de drum este lipsa unei rețele de distribuție importante, cu ajutorul căreia să își poată susține business-ului.

Hai Români! Hai români, să câștigăm concursul!